Definita cuvantului bîigui
bîiguí (-uiésc, bîiguít), vb. – 1. A bîlbîi, a vorbi stîlcit. – 2. A vorbi incoerent, a delira. – 3. A zăpăci, a descuraja. – Var. buigui (cu der. săi). Creație expresivă, cf. bîjbîi. Nu pare convingător etimonul mag. bolyo(n)gni „a greși”, indicat de DAR și de Gáldi, Dict., 86. – Der. bîiguială, s. f. (exprimare fără șir; delir; confuzie); bîiguitor, adj. (bîlbîit; aiurit, zăpăcit); bîiguitură, s. f. (bîlbîială; delir).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu bîigui
ZGUDUÍ, zgúdui, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A se cutremura sau a face să se cutremure, să se clatine; a (se) scutura cu putere, a (se) zdruncina (1). ♦ Tranz. Fig. A tulbura, a zdruncina convingerile, conștiința cuiva. 2. Tranz. Fig. A emoționa puternic, a înfiora. – Et. nec. Vezi definitia »
răntuí (-uésc, -ít), vb. – A despărți, a separa. Mag. ránt (Gáldi, Dict., 154). În Trans., și înv., dacă este același cuvînt cu răntuna, rîntuna, vb. folosit în sec. XVII în Mold., glosat a înfășura și explicat de Tiktin și Candrea prin re – înturna. Vezi definitia »
la mama dracului expr. (pop.) foarte departe. Vezi definitia »
băciui, băciuiesc, v. t. a aresta. Vezi definitia »
turluí, turluiésc, vb. IV (reg.) 1. a cânta (prost) din fluier. 2. a bea cu zgomot din ploscă. Vezi definitia »