Definita cuvantului biniș
biníș (biníșuri), s. n. – 1. (Înv.) Cavalcadă. – 2. Pelerină orientală, care la început se punea pentru a călări. – Var. beniș. Tc. biniș „cavalcadă” (Șeineanu, II, 52; Lokotsch 308); cf. bg. binišŭ. Cuvînt importat în sec. XVIII, azi înv. Der. săi sînt împrumuturi directe: binigiu, s. m. (rîndaș care se îngrijește de caii nărăvași), din tc. binici, cf. ngr. μπινιτζής, sb. bineğije; binișliu, s. m. (curtean), din tc. binișli.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu biniș
fléncheș, -ă, adj. (reg.; despre coarnele boilor) adus cu vârful spre ochi. Vezi definitia »
LIGHENÁȘ, lighenașe, s. n. Diminutiv al lui lighean. – Lighean + suf. -aș. Vezi definitia »
TĂRTĂNÁȘ, tărtănașe, s. n. Diminutiv al lui tartan; șal mic de lână. – Tartan + suf. -aș. Vezi definitia »
BRATEȘ 1. Lac hidroamenajat în S Moldovei, la NE de Galați; în trecut avea 74,2 km2, iar în prezent redus la 21 km2, o mare parte din terenurile desecate fiind îndiguite și redate agrculturii. Ad. mad.: 3 m. Pescuit. 3. Com. în jud. Covasna; 1.671 loc. (1991). Vezi definitia »
NAȘ2, -Ă, nași, -e, s. m. și f. 1. Persoană care ține în brațe pruncul în timpul botezului, devenind astfel rudă cu familia respectivă. ◊ Expr. A fi nașul cuiva = a ști să potolească, să facă inofensiv pe cineva; a-i veni cuiva de hac, a învăța pe cineva minte. A-și găsi nașul = a da de o persoană care știe să pună la punct (pe cineva), să strunească (pe cineva). 2. Nun(ă). [Var.: (înv. și pop.) nănáș, -ă, (Înv. și reg.) nânáș, -ă s. m. și f.] – Nun + suf. -aș. Vezi definitia »