Definita cuvantului bîtcă
bîtcă (bấtci), s. f. – Coastă, povîrniș. Origine necunoscută. DAR propune, dar este puțin probabil, mag. botkó, bötök „cap, mîner”; rezultatul probabil ar fi fost *bătcău. Diculescu 181 (urmat de Scriban) se gîndește la un gepidic *bütt(i)ka, din germ. butt- (› fr. butte); însă părerea sa a fost în general respinsă.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu bîtcă
ploștínă (plóștine), s. f. – Mlaștină. Sb., cr. ploština (Cihac, II, 264; cf. Conev 40). Vezi definitia »
POMENEÁLĂ s. f. (În expr.) Nici pomeneală (de... sau să...) = nici urmă (de așa ceva), nici vorbă (despre una ca asta); cu nici un chip. – Pomeni + suf. -eală. Vezi definitia »
pălăiálă, pălăiéli, s.f. (reg.) 1. flecăreală, sporovoială, trăncăneală. 2. agitare a mâinilor, pălăit. Vezi definitia »
METILÉNICĂ, metilenice, adj. (Chim.; În sintagma) Grupare metilenică = grupare organică ce conține radicalul metilen caracterizată prin mare reactivitate chimică în unele reacții de condensare sau cu metalele alcaline. – Din fr. méthylénique. Vezi definitia »
BIOLUMINESCÉNȚĂ s. f. Proprietate a unor ființe vii de a fi bioluminescente; lumină produsă de organisme vii. [Pr.: bi-o-. – Var.: bioluminiscență s. f.] – Din fr., engl. bioluminescence. Vezi definitia »