BONCĂLUÍ, pers. 3 boncăluiește, vb. IV. Refl. și intranz. (Despre cerbi și alte erbivore mari) A scoate strigăte specifice rasei în perioada de rut; a boncăi. – Et. nec. Vezi definitia »

a face un cui expr. (tox.) a confecționa o țigară de marijuana. Vezi definitia »

ȚUGÚI, țuguie, s. n. Vârf de deal sau de munte; creștet, pisc; p. gener. vârful ascuțit al unor obiecte; țuguitură, țuțui. – Et. nec. Vezi definitia »

mistrúi, mistrúie, mistrúi, adj. (reg.) pestriț. Vezi definitia »

RĂȘLUÍ, rășluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A smulge, a desprinde așchii, părți din ceva. ♦ A descoji, a decortica grăunțe, semințe etc. 2. Fig. A lua, a răpi (prin abuz sau prin violență) o parte din ceva. ♦ A risipi, a irosi, a prăpădi. 3. Fig. A distruge, a pustii, a rade de pe fața pământului (o așezare omenească). – Et. nec. Vezi definitia »