ARMONÍE s.f. 1. Combinare simultană a mai multor sunete (muzicale sau vorbite) în conformitate cu anumite legi. ♦ Parte a teoriei muzicii care studiază acordurile, relațiile dintre ele, legile înlănțuirii lor. 2. Potrivire a elementelor componente ale unui întreg: concordanță, acord, consens. ◊ ~ imitativă = efect stilistic obținut prin îmbinarea unor cuvinte ale căror sunete imită un sunet din natură; ~ vocalică = fenomen fonetic caracteristic limbilor fino-ugrice, prin acomodarea timbrului unei vocale cu cel al vocalelor din silabele anterioare. 3. Înțelegere deplină între persoane, colectivități etc. (< fr. harmonie, lat. harmonia) Vezi definitia »

NEOTÍE s. f. specie de orhidee saprofită din pădurile de fagi. (< fr. néottie) Vezi definitia »

XENOLOGÍE s.f. (Biol.) Studiul relațiilor dintre gazdă și stadiile ontogenetice ale unui parazit specific. (din germ. Xenologie) Vezi definitia »

jítie (jítii), s. f. – 1. Viață, biografie. – 2. Istorie cronică, poveste. – 3. Beteșug, boală cronică. Sl. žitije „viață” (Pușcariu, Dacor., VIII, 349). Sec. XVII, înv. cu primul sens. Vezi definitia »

CELIORAFÍE s. f. sutură a peretelui abdominal. (< fr. coeliorraphie) Vezi definitia »