DOGÁR, (1) dogari, s. m., (2) dogare, s. n. 1. S. m. Meșteșugar care face doage sau vase din doage; butnar. 2. S. n. Unealtă tăietoare cu lama în formă de seceră, folosită pentru făcut doage. – Doagă + suf. -ar. Vezi definitia »

STAȚIONÁR, -Ă, staționari, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care nu variază câtva timp; constant. ♦ (Despre planete) Care (în aparență) nu-și schimbă câtva timp locul pe sfera cerească. ♦ Care rămâne în aceeași stare, care nu mai evoluează, care nu progresează; spec. (despre boli) care nu se agravează (dar nici nu se ameliorează). 2. (Despre un mediu fluid) Care are în fiecare punct o viteză independentă de timp; (despre un câmp de forțe) care are în fiecare punct o intensitate independentă de timp. II. S. n. 1. Serviciu într-un spital sau instituție spitalicească în care sunt internați (pentru un timp mai scurt) bolnavii în vederea stabilirii diagnosticului și pentru tratament. 2. (Înv.) Navă de luptă care supraveghea traficul vaselor dintr-un port. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. stationnaire, lat. stationarius. Vezi definitia »

calemár, s.m. (înv.) boccegiu, marchidan, negustor. Vezi definitia »

trăistar, trăistari s. m. persoană avară. Vezi definitia »

trupinár, trupináre, s.n. (reg.) stâlp de lemn; țăpoi de stog. Vezi definitia »