monocord (‹ gr. μονόχορδον [monochordon], „o singură coardă”), instrument cordofon ciupit, care a servit lui Pitagora pentru experiențe acustice. O coardă întinsă peste o cutie de rezonanță* lungă și subțire (împărțită în intervale* prin semne) putea fi prescurtată sau prelungită cu ajutorul unui căluș* mobil. Denumirea de m. a fost utilizată și atunci când instr. i s-au adăugat mai multe coarde (în sec. 11 are 8-19 coarde). Din sec. 14 începe procesul de transformare a m. în clavicord*. Sin.: canon (1). V. qanûn. Vezi definitia »

MAGNACÁRD s.n. Sistem bazat pe fișe cu o suprafață magnetică pe care se înregistrează codificarea documentelor într-o bibliotecă. [< engl. magnacard]. Vezi definitia »

BLAFÁRD, -Ă adj. 1. (despre lumină, culori) alburiu; șters. 2. (despre ten) palid, livid. (< fr. blafard) Vezi definitia »

WÁSHBOARD s.n. Instrument muzical de percuție în primele forme de muzică de jazz. [Pr. uóș-bord] (din engl. washboard) Vezi definitia »

BATÁRD, -Ă, batarzi, -de, adj. (Despre scriere) Care are unele caractere din scrierea rondă și altele din cea cursivă; (despre penițe) de o fabricație specială spre a servi la acest fel de scriere. ♦ (Substantivat, f.) Literă care face parte din această scriere. – Fr. bâtard. Vezi definitia »