polei, poleiesc v. t. (intl.) a aresta, a închide. Vezi definitia »

POLEͲ, poleiesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur sau de argint în scopul protejării sau al înfrumusețării; a sufla cu aur sau cu argint. ♦ A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hârtie colorată etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A străluci sau a face să strălucească; a (se) învălui într-o lumină aurie sau argintie. ♦ Tranz. A înfrumuseța, a prezenta într-o lumină strălucitoare o situație, un aspect, o idee, o împrejurare etc. – Din sl. polijati. Vezi definitia »

CETATEA RĂDESEI, peșteră în M-ții Bihor, la 1.220 m alt., săpată în calcare tithonice de apele Someșului Cald. Lungime: 260 m. Intrare impunătoare printr-un portal de 15 m înălțime. Declarată rezervație speologică în cadrul Parcului Național al M-ților Apuseni. Vezi definitia »

OSTREI- Element prim de compunere savantă, cu semnificația „(referitor la) stridie”. [Pron. -tre-i-, var. ostri-. / < fr. ostrei-, it. ostri-, cf. lat. ostrea, gr. ostreon]. Vezi definitia »

stéi (-ie), adj. – Breaz, cu pată albă în frunte. Origine incertă. Ar putea fi un lat. *stēlleius (Diculescu 176) sau *stēlleus (Graur, GS, VI, 335). Mai probabil direct de la stea, chiar dacă Tiktin găsește der. surprinzătoare; trebuie să se pornească de la stei, pl. lui *stel, cu suf. dim. Vezi definitia »