CARANSEBEȘ, oraș în Jud. Caraș-Severin, la confl. Sebeșului cu Timișul; 34.165 loc. (1991). Aeroport. Expl. de argile. Combinat pentru industrializarea lemnului (mobilă, placaje, furnire, dogărie), întreprinderi de construcții metalice (macarale turn și portuare), de mat. pentru constr. (cărămidă, țiglă), de panificație; ateliere de reparații. Centru viticol. Muzeu. Menționat pentru prima oară în 1290 sub denumirea de Sebeș. Din unirea așezărilor medievale Căran (Cărăvan) și Sebeș (sec. 15) a rezultat denumirea actuală. Recunoscut oraș în 1564. Monumente: Biserica Sf. Gheorghe (sec. 15-18), Biserica Sf. Ioan Botezătorul (sec. 18), fostă cazarmă (sec. 18). Vezi definitia »

REPRÓȘ, reproșuri, s. n. Imputare, dojană; mustrare, învinuire. – Din fr. reproche. Vezi definitia »

a fi pus pe făraș / pe liber expr. a fi dat afară, a fi concediat. Vezi definitia »

tîrș (-și), s. m. – 1. Copac pipernicit, nedezvoltat. – 2. Tufișuri care rămîn la desțelenirea unui cîmp. – 3. Vreascuri, uscături. Sl. trŭsĭ „lăstar” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 403; Conev 50), cf. sb., slov., ceh. trs „viță-de-vie”, sb., slov. trš „buruiană, teren necultivat”. Modificarea pl. se explică pornind de la rezultatul *tîrs, care este normal, pl. tîrși. Este dubletul lui tîrsă, sf. (curătură, desțelenire; Mold., barbă încîlcită), cf. rut. tyrsa. – Der. tîrși, vb. (a defrișa, a desțeleni; a grebla, a grăpa; refl., Mold., a se despuia), al doilea sens explicabil prin folosirea înv. a unei greble primitive, făcută cu un smoc de mărăcini; tîrsi, vb. (a curăța un teren), în Trans.; tîrsoacă (var. tîrsoagă), s. f. (plante, Aira caespitosa, Polygonum aviculare; Mold., barbă încîlcită); tîrșar, s. m. (arbust, tufă); tîrșîi (var. Mold. tîrși), vb. (a-și tîrî picioarele), probabil rezultat din contaminarea lui tîrș cu tîrî; tîrșiitură, s. f. (tîrîre); tîrșeală, s. f. (lașitate, teamă), fără îndoială de la tîrșî(i)t „josnic, decăzut” (după Vasiliu, GS, VII, 128. din țig. traš- „grijă”); tîrșelos, adj. (fricos, laș). Tîrșiță, s. f. (sapă) se află față de tîrș în aceeași poziție ca tîrnăcop față de tîrn; der. sa din sl. krušiti „a rupe” (Miklosich, Lexicon, 318) nu pare probabilă. Troș (var. truș), s. m. (Munt., încălțăminte veche, uzată) trebuie să existe în loc de tîrș „papuc fără ștaif, tîrît” (după Scriban, legat de it. dialectal troš „cizmuliță”). Vezi definitia »

tăgădáș s.n. (reg.) negare, tăgadă. Vezi definitia »