Definita cuvantului tîrș
tîrș (-și), s. m.1. Copac pipernicit, nedezvoltat. – 2. Tufișuri care rămîn la desțelenirea unui cîmp. – 3. Vreascuri, uscături. Sl. trŭsĭ „lăstar” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 403; Conev 50), cf. sb., slov., ceh. trs „viță-de-vie”, sb., slov. trš „buruiană, teren necultivat”. Modificarea pl. se explică pornind de la rezultatul *tîrs, care este normal, pl. tîrși. Este dubletul lui tîrsă, sf. (curătură, desțelenire; Mold., barbă încîlcită), cf. rut. tyrsa.Der. tîrși, vb. (a defrișa, a desțeleni; a grebla, a grăpa; refl., Mold., a se despuia), al doilea sens explicabil prin folosirea înv. a unei greble primitive, făcută cu un smoc de mărăcini; tîrsi, vb. (a curăța un teren), în Trans.; tîrsoacă (var. tîrsoagă), s. f. (plante, Aira caespitosa, Polygonum aviculare; Mold., barbă încîlcită); tîrșar, s. m. (arbust, tufă); tîrșîi (var. Mold. tîrși), vb. (a-și tîrî picioarele), probabil rezultat din contaminarea lui tîrș cu tîrî; tîrșiitură, s. f. (tîrîre); tîrșeală, s. f. (lașitate, teamă), fără îndoială de la tîrșî(i)t „josnic, decăzut” (după Vasiliu, GS, VII, 128. din țig. traš- „grijă”); tîrșelos, adj. (fricos, laș). Tîrșiță, s. f. (sapă) se află față de tîrș în aceeași poziție ca tîrnăcop față de tîrn; der. sa din sl. krušiti „a rupe” (Miklosich, Lexicon, 318) nu pare probabilă. Troș (var. truș), s. m. (Munt., încălțăminte veche, uzată) trebuie să existe în loc de tîrș „papuc fără ștaif, tîrît” (după Scriban, legat de it. dialectal troš „cizmuliță”).

Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu tîrș
CUCÓȘ s. m. și n. v. cocoș. Vezi definitia »
CĂLCÂIÁȘ, călcâiașe, s. n. Diminutiv al lui călcâi. [Pr.: -câ-iaș] – Călcâi + suf. -aș. Vezi definitia »
ALMAȘ, Dumitru (1908-1995, n. Negrești, jud. Neamț), istoric și scriitor român. Prov. univ. la București. Lucrări privind Revoluția Franceză și Războiul Civil din S.U.A. („Căderea Bastilie”, „Nord contra Sud”). Romane istorice. Vezi definitia »
GHIOZDĂNÁȘ, ghiozdănașe, s. n. Diminutiv al lui ghiozdan; ghiozdănel. – Ghiozdan + suf. -aș. Vezi definitia »
CIUCURÁȘ, ciucurași, s. m. 1. Diminutiv al lui ciucure; ciucurel. 2. Plantă erbacee cu flori roz sau albe, dispuse în mici capitule (Adenostyles alliariae).Ciucure + suf. -aș. Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z