pistrelătúră, pistrelătúri, s.f. (înv.) țâșnire (în toate părțile), împroșcare; ceea ce a țâșnit. Vezi definitia »

căílă s. m. – Nume de bou: care are coarnele răsucite. – Var. căilat. Mag. kajla „răsucit” (DAR; Drăganu, Dacor., V, 338). În Trans. Vezi definitia »

VESPASIÁNĂ s. f. pisoar public suprateran. (< fr. verspasienne) Vezi definitia »

clácă (clắci), s. f. – 1. (Înv.) Prestație feudală, muncă neplătită pe care iobagul era obligat să o facă în folosul stăpînului. – 2. Muncă voluntară, care se face de obicei între vecini, spontan și gratuit, cu caracter de reciprocitate. Se face în general pentru muncile cîmpului, pentru construcții și, între femei, pentru treburile gospodărești, și se termină de obicei printr-o petrecere, cu băuturi și jocuri de societate. Sl. tlaka „serviciu feudal” (Cihac, II, 416; Conev 66); cf. sb., cr., slov., ceh. tlaka „serviciu”, pol. tłoska „muncă voluntară”, rut. kljaka, al cărui fonetism indică un împrumut din rom. (Miklosich, Wander., 21; Candrea, Elemente, 407). Cf. toloacă. – Der. clăcui, vb. (a organiza sau a participa la o clacă, muncă voluntară); clăcaș, s. m. (înv., birnic; care ia parte la o clacă); clăcășesc, adj. (de clăcași). Vezi definitia »

PALEOBOTÁNICĂ s.f. Paleofitologie. [Gen. -cii. / < fr. paléobotanique]. Vezi definitia »