zăngănitúră s. f., g.-d. art. zăngănitúrii; pl. zăngănitúri Vezi definitia »

córfă, córfe, s.f. (reg.) 1. coș, paner. 2. colivie minerească. 3. spetează. 4. parte a morii. 5. (la pl.) fofezele de la piuă. 6. parte a joagărului. 7. acoperișul șopronului sau pătulului. Vezi definitia »

răchítă (răchíte), s. f. – Numele mai multor specii de salcie (Salix fragilis, S. incana, S. viminalis, S. purpurea). – Var. richită. Sl. rakyta (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 302; Conev 49), cf. bg., sb., cr., slov. rakita, ceh. rakyta, pol. rokita, mag. rakottya. – Der. răchitan, s. m. (plantă, Lythrum salicaria); răchitar, s. m. (fluturele lui Cossus ligniperda); răchitiș, s. n. (mulțime de răchite); răchițea, s. f. (plantă, Vaccinium oxycoccos); răchițică, s. f. (nume de arbuști, Epilobium angustifolium, Elaeagnus angustifolia). Arichiță, s. f. (zer), hapax atestat în Oltenia, poate fi același cuvînt cu răchită, richită și se explică prin obiceiul de a pune brînza pe o împletitură sau un tipar de răchită, cf. it. giunco „răchită”, giuncata „brînză”, fr. jonchée „rogojină de răchită” și „brînză” (după Hasdeu, 1643, din lat. *alicŭla ‹ alica „secară-albă; alac”, cf. P. Papahagi, Notițe etim. 1 și DAR; după Diculescu, Elementele, 453, din lat. *alicula ‹ gr. *ἀλλιϰύλη, din ἄλλιξ „tunică”). Vezi definitia »

CASTANIÉTĂ, castaniete, s. f. Instrument muzical de percuție (răspândit în Spania și în America Latină), format din două plăcuțe de lemn sau de fildeș, prinse ca valvele unei scoici, care sunt lovite ritmic una de alta și folosit la acompanierea dansului și a muzicii; geamparale (2). – Din fr. castagnettes. Vezi definitia »

FĂRMĂTÚRĂ s. f. v. fărâmătură. Vezi definitia »