CLOÁNȚĂ, cloanțe, s. f. 1. (Pop.) Babă urâtă, fără dinți, rea. 2. (Fam., peior.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). – Cf. clonț. Vezi definitia »

IZOPLÉTĂ s.f. (Met.) Linie care unește pe o hartă punctele de egală valoare ale diverselor elemente meteorologice. [Var. isopletă s.f. / < fr. isoplèthe]. Vezi definitia »

ștúfă, ștúfe, s.f. (reg.) bucată de rocă auriferă. Vezi definitia »

tróiță (-țe), s. f. – 1. Treime. – 2. Triptic. – 3. Crucifix, rugă. Sl. (rus.) troica (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 423). – Der. troicinic, adj. (se zice despre imnurile liturgice care slăvesc Sfînta Treime), din sl. troičῑnŭ (Tiktin). Vezi definitia »

ECRAZÍTĂ s. f. Exploziv pe bază de acid picric. – Din fr. écrasite. Vezi definitia »