ferí (ferésc, ferít), vb. – 1. A ține, a respecta. – 2. (Înv.) a sărbători, a prăznui. – 3. (Înv.) A păstra, a menține. – 4. A prezerva, a asigura, a salva. – 5. A proteja, a ocroti. – 6. A evita, a scăpa. – 7. (Refl.) A se adăposti, a se proteja. – 8. (Refl.) A se feri. – 9. (Refl.) A se îndepărta, a se retrage. Mr. (a)firescu, megl. mi fires. Lat. fĕrῑre, care apare cu sensul de „a ține, a respecta” în limba clasică, mai precis la Cicero, De fato, 17. Celelalte explicații sînt inutile: de la afară, prin intermediul unei forme *fări (Philippide, Principii, 148); din mag. őrizni (Cihac, II, 498); de la un lat. *auferῑre, în loc de auferre (Candrea, GS, III, 424; REW 3642; Giuglea, Dacor., IV, 1554 și X, 66); din lat. *fērῑre „a sărbători”, der. de la fēriae (DAR; Rosetti, I, 166). Trecerea semantică de la „a ține, a respecta”, la „a sărbători” se repetă ca la a serba. – Der. fereală, s. f. (acțiunea de a se feri; refugiu); ferință, s. f. (înv., gardă); feritor, adj. (protector); feritoare, s. f. (Trans., adăpost). Vezi definitia »

BĂLĂCĂRÍ, bălăcăresc, vb. IV. 1. Refl. și intranz. (Rar) A (se) bălăci. 2. Refl. recipr. și tranz. Fig. (Fam.) A (se) certa, a (se) batjocori, spunând (sau spunându-și) cuvinte injurioase. – Cf. scr. balakati. Vezi definitia »

SĂRÍ, sar, vb. IV. Intranz. I. (Despre ființe) 1. A se desprinde de la pământ, avântându-se în sus printr-o mișcare bruscă, și a reveni în același loc; a sălta. ♦ A dansa, a țopăi, a zburda. ◊ Expr. (Tranz.) Sare tontoroiul (sau drăgaica), se spune despre o persoană neastâmpărată. 2. A se deplasa, a trece dintr-un loc în altul prin salturi. ◊ Loc. adv. Pe sărite = a) mergând în salturi; b) trecând peste anumite părți, omițând anumite părți (la o lectură, scriere etc.). ♦ Fig. A trece brusc dintr-o situație în alta, de la o idee la alta. 3. A trece peste ceva printr-o săritură; a escalada. ◊ Expr. A sări peste cal = a depăși limita admisă; a exagera. ◊ Tranz. A sărit din doi pași cele patru trepte. (Expr.) A sări garduri (sau, intranz., peste garduri) = a umbla după aventuri amoroase. ♦ Tranz. Fig. A omite, a trece cu vederea. 4. A se ridica brusc de undeva (și a porni). ◊ Expr. A sări (cuiva) de gât = a se repezi să îmbrățișeze pe cineva; a arăta cuiva dragoste (exagerată). A-i sări (cuiva) înainte = a alerga în întâmpinarea cuiva. ♦ A se grăbi, a se repezi (să facă ceva); a interveni grabnic într-o acțiune, în ajutorul cuiva. ◊ Săriți! = cuvânt prin care se cere ajutor de către o persoană desperată. ♦ A se repezi cu dușmănie la cineva; a ataca. ◊ Expr. A sări în capul cuiva sau a-i sări cuiva în cap = a certa pe cineva. ♦ A interveni brusc (și neașteptat) într-o discuție; a intra (brusc) în vorbă. 5. A se ivi pe neașteptate; a răsări. ◊ Expr. A sări în ochi = a fi evident. II. (Despre lucruri) 1. A se deplasa brusc și cu putere în sus, de obicei sub impulsul unor forțe din afară. ◊ Expr. A sări în aer = a se distruge, a se preface în bucăți (în urma unei explozii). ♦ Spec. (Despre obiecte elastice) A se ridica brusc în sus în urma unei lovituri, a atingerii unei suprafețe dure etc. Mingea sare. 2. (Cu determinări locale introduse prin prep. „din” sau „de la”). A-și schimba brusc poziția, a se desprinde brusc din locul în care a fost fixat. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) inima (din loc) = a se speria foarte tare; a se emoționa tare. A-i sări (cuiva) țandăra (sau țâfna, muștarul) = a se înfuria, a se mânia. A-i sări (cuiva) ochii (din cap) = a) exprimă superlativul unei stări de suferință fizică; b) (în imprecații și în jurăminte) Să-mi sară ochii dacă te mint. A-și sări din minți = a înnebuni. A-și sări din țâțâni (sau din balamale, din fire) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A țâșni, a împroșca. [Prez. ind. și: (pop.) săr, sai] – Lat. salire. Vezi definitia »

scaturí, pers. 3 sg. scaturéște, vb. (înv.; despre ape) a izvorî. Vezi definitia »

adineáori, adv. – Cu puțin înainte, de curînd, acum o clipă. – Var. adineauri, (a)dineaorea, (a)dineaurea, dineaori, dinioară, dinăoară, dinioarea, odineoară; odinioară, adv. (pe vremuri, odată). Mr. (a)deneavra. < Lat. in illa hora, al cărui rezultat *inioară, s-a combinat cu de și cu a- caracteristic formațiunilor adv. (DAR; REW 4176); cf. it. allora (‹ illa hora), v. sp. agora (‹ hac hora). Pușcariu 26 presupunea o construcție de tipul *ad de in illam horam. Odinioară, cu sensul clar specializat și inconfundabil se datorează confuziei între a- pretetic și art. indef. o, ca odată, deodată. Vezi definitia »