GUANÍNĂ s.f. Substanță azotată prezentă în țesuturi animale și derivate organice, intrând în structura acidului dezoxiribonucleic. [Pron. gua-. / < fr. guanine]. Vezi definitia »

HAGÁDĂ s.f. Povestire, însoțită de cântece tradiționale ebraice, referitoare la ieșirea evreilor din Egipt. [Pl. -de. / < germ. Haggada]. Vezi definitia »

dánă (dáne) s. f. – Loc de legat, pe cheiurile unui port, bolard. Ngr. ντάνα „rînd” (Scriban), și acesta din it. andana (Hesseling 26). Vezi definitia »

INTERFÁZĂ s. f. (biol.) fază de repaus aparent a unei celule între două diviziuni succesive ale nucleului. (< fr. interphase) Vezi definitia »

stîncă (-ci), s. f. – Rocă, piatră mare. – Var. înv. stincă. Origine îndoielnică. Ar putea fi sl. stĕna, prin intermediul unui dim. *stĕnka, cf. ceh. stĕnka (Miklosich, Lexicon, 880; Cihac, II, 361; Petrovici, Dacor., I, 139; Rosetti, GS, V, 171); această ipoteză pare valabilă cîntărind obiecțiile lui Pușcariu, Dacor., III, 379 și Pușcariu, Lr., 286. Totuși, coincide cu it. stinca „coastă de munte”, cf. Le Stinche, Val di Stinche en Toscana, cuvînt care a fost explicat, în aparență insuficient, prin longob. skinko › germ. Schinken „osul piciorului” și „jambon” (REW 7995; Rohlfs, Archiv., CLXXXV, 101; Battisti, V, 3636). Stincus a existat în lat., dar apare numai la Isidoro de Sevilla, XVII, 4, 43, unde a fost definit greșit „incendium amoris” (cu privire la această greșeală, cf. Amatucci, Bull. Du Cange, IV, 58). Der. stîncărie, s. f. (mulțime de stînci); stîncie, s. f. (rar, mulțime de stînci); stîncos, adj. (de stîncă, cu stînci). Vezi definitia »