tor s. n. – Tizic. Bg. tor (Candrea). – În Olt. și Banat. – Der. torină, s. f. (Olt., tizic), din sb. torina; toriște (var. turiște), s. f. (Olt., tizic; Trans., loc unde mănîncă oile, torină); storiște, s. f. (loc de întîlnire, de ședere a vitelor sau cerbilor), bg. torište; torofină (var. torohină), s. f. (resturi de semințe, de fructe stoarse), probabil prin contaminare cu boștină, în Munt.; toreni, vb. (Banat, a îngrășa solul, a gunoi); (s)trușnic, s. m. (turtă, reziduuri de semințe ale plantelor oleaginoase), probabil în loc de *(s)torușnic (după Candrea, în legătură cu sb. trušni „de tărîțe”); turiță, s. f. (scai mărunt, Galium aparine), din sb. turica, cf. cr., slov., rus. torica (Candrea, II, 427; Conev 46); turicioară, s. f. (coada-racului, Agrimonia eupatoria); turicel (var. turicea), s. m. (plantă, Turritis glabra); var. a cuvîntului anterior (după Tiktin și Candrea, formație artificială care pornește de la numele științific). Vezi definitia »

ȘERPUITÓR, – OÁRE, șerpuitori, -oare, adj. Care șerpuiește; care descrie o linie ondulată; șerpuind; șerpuit; sinuos. [Pr.: -pu-i-] – Șerpui + suf. -tor. Vezi definitia »

voltijór, voltijóri, s.m. (înv.) soldat din infanteria ușoară folosit ca tiralior (hărțuitor). Vezi definitia »

COLECTÓR², -OÁRE I. adj. (despre vase, tuburi, bazine) care colectează fluide. II. s. n. 1. recipient, conductă pentru acumularea materialelor fluide, granulare sau pulverulente. 2. loc unde se adună matrițele din magazia unui linotip sau monotip pentru a forme un rând. 3. organ al rotorului unor mașini electrice cu rolul de a comuta legăturile dintre înfășurarea rotorului și circuitul exterior. 4. substanță organică, folosită ca reactiv la flotația mineralelor pentru a concentra particulele de minerale în spumă. III. s. m. f. achizitor de mărfuri, de produse etc. (< fr. collecteur) Vezi definitia »

DEZORGANIZATÓR, -OÁRE adj., s.m. și f. (Cel) care dezorganizează, care produce dezordine. [Cf. fr. désorganisateur]. Vezi definitia »