CASTÉL s.n. 1. Construcție fortificată, medievală, prevăzută de obicei cu turnuri, înconjurată cu ziduri mari și cu șanțuri, care servea ca locuință seniorilor feudali; (astăzi) casă mare, luxoasă, clădită după arhitectura medievală. ◊ Castele în Spania = visuri irealizabile, planuri fantastice; himere; castel de apă = construcție de beton armat în care se păstrează apă pentru alimentarea unor fabrici, locuințe etc. 2. Fiecare dintre construcțiile metalice sau de lemn care sunt situate pe suprastructura unei nave. [Pl. -le, -luri. / < lat. castellum, cf. pol. kastel, germ. Kastell, it. castello]. Vezi definitia »

cu cățel, cu purcel expr. cu toții, cu toată familia. Vezi definitia »

sisinél (-éi), s. m. – (Banat, Olt.) Anemonă (Anemone pulsatilla, A. Alpina, Pulsatilla pratensis). Origine necunoscută. Poate din sb. sused „vecin”, cu suf. dim., cf. celălat nume al său dedițel. Vezi definitia »

MIOCÉL, miocele, s. n. (Med.) Hernie musculară. [Pr.: mi-o-] – Din fr. myocèle. Vezi definitia »

ȘĂNȚURÉL, șănțurele, s. n. Șănțuleț. – Sanț + suf. -urel. Vezi definitia »