MUCENÍC², -Ă, mucenici, -ce, subst. 1. S. m. și f. Martir din primele timpuri ale creștinismului; p. gener. persoană care suferă, care se sacrifică pentru ideile, convingerile sale. 2. S. m. pl. Sărbătoare creștină pentru pomenirea a patruzeci de martiri, care se prăznuiește la 9 martie. – Din sl. mučenikŭ. Vezi definitia »

AÚLIC s.n. Tribunal suprem în vechiul imperiu german. [Pron. a-u-. / < lat. aulicus]. Vezi definitia »

SUBANTÁRCTIC, -Ă adj. între zona antarctică și cea temperată. (< engl. subantarctic) Vezi definitia »

PLETÓRIC, -Ă adj. Supraabundent; care are sânge prea mult; sanguin. [< fr. pléthorique]. Vezi definitia »

-GÉNIC Element secund de compunere savantă cu semnificația „care produce”, „care dă naștere”, „care este produs”, „care provine din”, „originar”. [< it. -genico, fr. -génique, cf. lat. -genicus]. Vezi definitia »