BOJÓC, bojoci, s. m. (Pop.) Plămân (mai ales de animale). ◊ Expr. (Fam.) E numai bojoci = e foarte slab, dar foarte activ și plin de pasiune și entuziasm. [Var.: (reg.) bojóg s. m.] – Et. nec. Vezi definitia »

RECIPRÓC, -Ă adj. (Despre acțiuni, fenomene, sentimente etc.) Care acționează unul asupra celuilalt; mutual. ♦ Ecuație reciprocă = ecuație cu o singură necunoscută, ale cărei rădăcini sunt două câte două, una reciprocă celeilalte; teoremă reciprocă (și s.f. ) = teoremă ale cărei premise sunt concluziile altei teoreme și invers; judecăți reciproce = judecăți în care subiectul uneia poate să devină predicatul celeilalte și invers; reflexiv reciproc = reflexiv care arată că acțiunea este făcută simultan de două obiecte, fiecare dintre acestea suferind efectele acțiunii celuilalt. ♦ (Despre convenții, obligații) Care angajează în egală măsură părțile contractante. [< fr. réciproque, cf. lat. reciprocus]. Vezi definitia »

casaóc s.n. (reg.) specie de veveriță. Vezi definitia »

RECIPRÓC, -Ă, reciproci, -ce, adj. (Despre acțiuni, fenomene, sentimente etc.) Care acționează unul asupra celuilalt, care se influențează unul pe altul, care vine din amândouă părțile; p. ext. care angajează în egală măsură. ◊ (Log.) Propoziții (sau judecăți) reciproce = propoziții (sau judecăți) în care subiectul uneia poate deveni predicatul alteia, și invers. (Gram.) Reflexiv reciproc = formă verbală care arată că acțiunea este făcută în același timp de două sau de mai multe subiecte, fiecare dintre ele suferind, în general, efectele acțiunii făcute de celelalte. (Mec.) Figură reciprocă = figură cu ajutorul căreia se determină forțele care acționează în barele unei grinzi cu zăbrele. (Mat.) Ecuație reciprocă = ecuație care, pe lângă orice soluție dată, admite ca soluție și valoarea inversă a acesteia. Teoremă reciprocă (și substantivat, f.) = teoremă ale cărei premise sunt concluziile altei teoreme, și invers. Numere reciproce = numere care, înmulțite unul cu celălalt, dau un produs egal cu unitatea. – Din fr. réciproque, lat. reciprocus. Vezi definitia »

OBORÓC, oboroace, s. n. 1. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Danie. 2. Măsură de capacitate de 44 sau de 22 de ocale, folosită în trecut. ♦ Vas mare de formă cilindrică, larg la gură, făcut de obicei din scoarță de tei, care servește ca unitate de măsură pentru cereale sau pentru păstrarea și transportul acestora; conținutul acestui vas. ◊ Expr. A pune (sau a ascunde, a ține etc.) ceva sub obroc = a feri ceva de văzul lumii, a ține ascuns, a ascunde bine ceva. 3. Coș de nuiele fără fund cu care se prind peștii. [Var.: obróc s. n.] – Din ucr. uborok. Vezi definitia »