Definita cuvantului furculiță
FURCULÍȚĂ, furculițe, s. f. 1. Obiect (de metal) alcătuit dintr-un mâner și doi până la patru dinți, cu ajutorul căruia se duce mâncarea la gură; furcuță (2). ◊ Loc. adj. În furculiță (sau în furculițe) = (despre barbă) cu părțile laterale mai lungi decât mijlocul; (despre mustăți) cu capetele răsucite în sus. 2. Fiecare dintre cele două piese curbate, încrucișate la unul dintre capete, prin care este fixată inima carului pe podul osiei dinapoi, pentru a împiedica rotirea inimii în plan orizontal; gemănare. [Pl. și: furculiți] – Furcă + suf. -uliță.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu furculiță
BUTURĂ, Valeriu (1910-1989, n. Sălciua, jud. Alba), etnograf român. Studii și cercetări în etnobotanică, instalații tehnice țărănești, agricultura tradițională („Muzeul etnografic al Transilvaniei”, „Etnografia poporului român. Cultura materială”, „Enciclopedie de etnobotanică românească”, „Etnografia Transilvaniei”). Vezi definitia »
scândurúță, scândurúțe, s.f. (reg.) 1. scândură mică; scândurică. 2. (în sintagmă) scânduruță cu cuie = botniță pentru viței. Vezi definitia »
hégnă, hégne, s.f. (reg., înv.) aparat mânat de cai, de lăcărit țițeiul. Vezi definitia »
CIOÁNDĂ s. f. (Reg.) Ceartă ușoară; ciondăneală. – Din ciondăni (derivat regresiv). Vezi definitia »
MONÁDĂ s.f. 1. Termen folosit de diverși filozofi pentru desemnarea celei mai simple unități indivizibile materiale sau spirituale din care ar fi alcătuită lumea. 2. Organism inferior, unicelular, care face trecerea de la plante la animalele cele mai simple. [Cf. fr. monade, germ. Monade < gr. monas – unitate]. Vezi definitia »