sulzuí, súlzui, vb. IV (reg.; despre bunuri materiale, avere, bani etc.) a strînge. Vezi definitia »

locuí (locuiésc, locuít), vb. – A trăi, a avea reședința. – Var. lăcui. Mag. lakni (Cihac, II, 511; Tiktin; Gáldi, Dict., 93). Rezultatul normal, lăcui, azi înv., a fost apropiat de loc. Cf. sl. lakuvati, care apare numai în acte de provenință română, și în bg. din Trans. lakuva (Miklosich, Bulg., 126). Der. locaș (var. lăcaș), s. n. (locuință), din mag. lakás; locuință, s. f. (casă de locuit), cu suf. -ință; locuitor, s. m.; conlocui, vb. (a trăi împreună), format după fr. cohabiter; conlocuitor, adj., cuvînt forțat de regimul comunist. Vezi definitia »

VUVUÍ, vúvui, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A cânta cu vuva. 2. (La pers. 3) A vâjâi, a vui; a zumzăi, a bâzâi. – Vuvă + suf. -ui. Vezi definitia »

ȚUICUÍ, țuicuiesc, vb. IV. Refl. A se țuicări. – Țuică + -ui. Vezi definitia »

șmenui, șmenuiesc I. v. t. a escroca, a înșela, a păcăli pe cineva în timpul unei tranzacții valutare, substituind banii cu hârtii. II. v. r. (deț.) 1. a se automutila prin tăiere. 2. a consuma intenționat alimente alterate. Vezi definitia »