CLANȚ, (1) interj., (2) clanțuri s. n. 1. Interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită sunetul produs de clanța ușii, de izbirea fălcilor sau a dinților, de țăcănitul foarfecelor, de închiderea cu zgomot a unui capac etc. 2. S. n. Cioc; p. ext. (glumeț și peior.) gură. Expr. (Înv.) A ține clanț = a putea face față într-o dispută verbală, într-o controversă cu cineva. – Onomatopee. Vezi definitia »

ciorofleț, ciorofléți, s.m. (reg.) calic, lepădătură, om fără căpătâi, golan. Vezi definitia »

struț, strúțuri, s.n. (reg.) 1. carabină mică; struțac. 2. buchet (de flori). Vezi definitia »

spinúț, spinúți, s.m. (înv.) spin mic, spinățel, spinicel, spinișor, spinuleț. Vezi definitia »

ÎNTREGULÉȚ, întreguleți, adj. (Fam., întărind pe „întreg”) Diminutiv al lui întreg. – Întreg + suf. -uleț. Vezi definitia »