beá (beáu, băút), vb. – 1. A înghiți un lichid. – 2. A cheltui băutură, a-și prăpădi banii, a mînca, a fuma. – 3. A fuma. – Mr. beau (beari), megl. bęu, istr. beut (mbeare). Lat. bĭbĕre (Pușcariu 192; REW 1074; Candrea-Dens., 152; DAR); cf. it. bere, prov. beure, fr. boire, sp., port. beber. Este cuvînt cu răspîndire foarte generală (ALR 81). Conjug. sa se caracterizează în Mold. prin tendința de a suprima în toate formele diftongul ea: beau › beu, să beu › să bee. Expresia a bea tutun (sens 3) este traducerea tc. tütün icmek, ngr. πίνω ϰαπνόν. Cf. și băutură, beat. Der. băut, adj. (beat); băutor, adj. (bețiv), pe care REW și Pascu, Lat. Elem., 275, le fac să provină direct din lat. bibitor,, cf. it. bibitore, fr. buveur, prov., cat. bevedor, sp., port. bebedor. Vezi definitia »

cingătoarea de la catrință sau de la fotă care se învârte in jurul taliei de câteva ori. Vezi definitia »

reuniunea babelor demente Vezi definitia »

pârlea s.m. art. (reg.) 1. persoană înșelată, escrocată. 2. om sărac, amărât, pârlit. 3. pungaș, potlogar, șarlatan. 4. (pop. și fam.) diavolul. Vezi definitia »

FIDEÁ s. f. Pastă făinoasă (industrială), în formă de fire lungi și subțiri (prezentate mai ales sub formă de gheme). – Din ngr. fidés. Vezi definitia »