FÚNIE, funii, s. f. 1. Frânghie¹. ◊ Funie de ceapă (sau de usturoi) = împletitură, cunună de ceapă sau de usturoi. ◊ Expr. Drept ca funia în traistă (sau în sac) = strâmb, răsucit; fig. nedrept, necinstit. A vorbi de funie în casa spânzuratului = a vorbi despre un lucru care poate supăra pe cineva dintre cei de față, dacă este interpretat ca o aluzie la ei. A (i) se apropia sau a-i ajunge (cuiva), a i se strânge funia de (sau la) par, se spune despre cei ajunși într-o situație extrem de dificilă. A juca pe funie = a umbla pe funie, făcând diferite figuri; fig. a fi abil, dibaci. 2. Veche unitate de măsură de lungime (a cărei valoare a variat după epoci) cu care se măsura pământul. 3. (În sintagma) Funie de moșie (sau de pământ) = suprafață de teren de dimensiuni reduse, având de obicei forma unei fâșii înguste. 4. Împletitură din paie sau din talaș, utilizată la confecționarea miezurilor lungi la formele pentru turnare. – Lat. funis. Vezi definitia »

TRAUMATOLOGÍE s. f. ramură a chirurgiei având ca obiect tratamentul traumatismelor. (< fr. traumatologie) Vezi definitia »

ÍE, ii, s. f. 1. Bluză femeiască caracteristică portului național românesc, confecționată din pânză albă de bumbac, de in sau de borangic și împodobită la gât, la piept și la mâneci cu cusături alese, de obicei în motive geometrice, cu fluturi, cu mărgele etc. 2. Parte a corpului la unele animale, reprezentată printr-o îndoitură a pielii. – Lat. [vestis] linea. Vezi definitia »

chimíe (-íi), s. f. – Știința care studiază compoziția și proprietățile substanțelor. Gr. ϰημεία (sec. XVIII), înainte cu pronunțarea din ngr., astăzi cu fonetismul restabilit după pronunțarea erasmică. – Der. chimic, adj.; chimicesc (var. himic), s. m. (înv., chimic). Vezi definitia »

ZOOFOBÍE s.f. Teamă morbidă de unele animale. [Pron. zo-o-, gen. -iei. / < fr. zoophobie]. Vezi definitia »