GHINTULÉȚ, ghintulețe, s. n. Diminutiv al lui ghint. – Ghint + suf. -uleț. Vezi definitia »

PRUNCÚȚ, pruncuți, s. m. (Înv. și reg.) Pruncușor. – Prunc + suf. -uț. Vezi definitia »

istéț (isteáță), adj. – Ager la minte, deștept, iscusit, priceput. Sl. istĭcĭ „inculpat”, cf. bg. istec „reclamant”, rus. istec „creditor” (Tiktin; DAR; Pușcariu, Lr., 358); pentru evoluția semantică, cf. hoț. Der. din sl. istŭ „sigur” (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Miklosich, Lexicon, 271; Cihac, II, 151), pare mai puțin probabilă. – Der. isteție (var. istețime, înv., istețeală, isteciume), s. f. (iscusință, agerime); isteți, vb. (a deveni isteț). Vezi definitia »

gugúț adv. (reg.) (stând) pe vine, ciucit. Vezi definitia »

péveț, péveți, s.m. (înv. și reg.) cântăreț la biserică, dascăl, țârcovnic, cantor, psalt. Vezi definitia »