CLASICÍSM s.n. 1. Principiile estetice ale literaturii și artei greco-latine; atitudine estetică fundamentală, caracterizată prin tendința de a observa fenomenele în lumina universalului și de a închega într-un sistem stabil, armonios și proporțional elementele frumosului în conformitate cu anumite norme, tinzând spre un tip ideal, senin și echilibrat al perfecțiunii formelor. ♦ Arta și literatura grecească din sec. V-IV î.e.n., când acestea au atins apogeul, bazându-se pe un ideal de frumusețe armonioasă, echilibrată și senină. 2. Curent literar și artistic apărut în Franța și răspândit apoi în Europa apuseană în sec. XVII-XVIII, care avea ca model de creație operele antichității greco-latine. 3. Ansamblul caracterelor unei opere clasice; perfecțiune, armonie, echilibru, puritate, sobrietate în creație. [Cf. fr. classicisme, it. classicismo]. Vezi definitia »

WEISMANNÍSM VAIS-/ s. n. teorie în biologie care postulează separarea organismului în două părți distincte: germenul, substanța ereditară, localizată în celulele sexuale, și soma, corpul, inert din punct de vedere genetic, afirmând independența absolută a germenului față de soma. (< engl. weismannism) Vezi definitia »

PANGERMANÍSM s.n. (În 1914-1918) Concepție politică care preconiza unirea populațiilor de origine germanică într-un singur stat. [< fr. pangermanisme]. Vezi definitia »

ALEATORÍSM s. n. Caracter aleatoric. [Pr.: -le-a-] – Din fr. aléatorisme. Vezi definitia »

FUNCȚIONARÍSM s.n. Tendința birocratică a unei persoane de a considera toate problemele numai din punctul său individual de vedere și nu din acela al interesului general; atitudine indiferentă, lipsită de interes și devotament față de munca îndeplinită; birocratism. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. fonctionnarisme]. Vezi definitia »