Definita cuvantului natură
NATÚRĂ s.f. 1. Lumea înconjurătoare în întreaga diversitate a manifestărilor și a formelor ei de mișcare; univers. ♦ Lumea organică și anorganică; mediu înconjurător. ◊ Natură moartă = grup de lucruri neînsuflețite; pictură reprezentând un asemenea grup. 2. Caracter, temperament; fire, trăsătură (fizică sau spirituală a cuiva). 3. Caracter specific al unui lucru sau al unui proces, calitate; fel de a fi. [< lat., it. natura, fr. nature].
Sursa: DN
Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu natură
pátimă (pátimi), s. f. – 1. Pasiune, suferință, chin, martiriu. – 2. Maladie, boală. – 3. Pasiune, viciu. – Mr. pathimă. Mgr. πάθημα (Murnu 42; REW 6291). Der. din ngr. nu e posibilă fonetic (Pascu, Beiträge, 11). – Der. pătimaș, adj. (pasionat; bolnav); pătimi, vb. (a suferi); împătimi, vb. refl. (a trezi o pasiune; a se vicia); pătimitor, adj. (înv., pasiv); compătimi, vb., din fr. compatir adaptat la rom. pătimi; compătimitor, adj. (care compătimește). Vezi definitia »
SPAÍMĂ, spaime, s. f. 1. Emoție puternică și violentă provocată de ceva neprevăzut și primejdios; groază. ◊ Loc. adj. și adv. De spaimă = înfiorător, îngrozitor; extraordinar, neobișnuit. ◊ Loc. vb. A băga spaima (în cineva) = a înfricoșa, a înspăimânta (pe cineva). A da spaima în cineva = a se înfricoșa, a se înspăimânta. ◊ Expr. A intra spaima în cineva, se spune când cineva e mereu înspăimântat, se sperie ușor (după ce a trecut printr-o sperietură mare). A trăi cu frica-n sân = a fi stăpânit continuu de frică. A trage o spaimă = a trece printr-o sperietură mare ♦ (Pop.) Frică bolnăvicioasă, nevroză. 2. Ființă, lucru, fenomen care înfricoșează. – Et. nec. Vezi definitia »
NOVÉLĂ1, novele, s. f. Dispoziție suplimentară care se adaugă la o lege cuprinsă într-o codificare anterioară (în dreptul roman). – Din lat. novellae. Vezi definitia »
PROFETÉSĂ s. f. prezicătoare. (< fr. prophétesse) Vezi definitia »
zbârcă, zbârci s. f. ratare; greșeală (în jocurile copiiilor). Vezi definitia »