sus, adv. – 1. Deasupra, în înălțime. – 2. În direcția munților. – 3. În direcția izvorului unei ape. – 4. În locul anterior. – În sus, spre deal, spre înălțime. – Pe sus, în înălțime; cu un mijloc de transport; cu forța. – Mai (pre)sus, peste, deasupra. – Cel de sus, Dumnezeu. – 5. (Interj.) Hai, înainte. – 6. (Prefix) Înainte, în locul anterior; sus-amintitul. – 7. (S. n.) Parte superioară sau anterioară. – Mr. (n)sus, megl. (an)sus, istr. sus. Lat. sūsŭm (Pușcariu 1703; REW 8478), forma vulgară de la sūrsŭm, cf. vegl. sois, it. su(so), calabr., prov., v. fr., cat. sus, sp., port. suso. – Der. susean, s. m. (muntean, locuitor de pe platou). Vezi definitia »

MÉDIUS s.n. Degetul mijlociu al mâinii. [Pron. -di-us. / < fr. médius, cf. lat. (digitus) medius]. Vezi definitia »

ÁMBITUS s. n. Întindere a unei melodii, de la sunetul ei cel mai grav până la cel mai înalt. – Din fr. ambitus. Vezi definitia »

Pus în ramă Vezi definitia »

ÓCULUS s. n. fereastră circulară de mici dimensiuni, a unor biserici romanice, sau de epocă gotică timpurie. (< fr. oculus) Vezi definitia »