meteáhnă (metéhne), s. f. – 1. (Înv.) Stricăciune, cusur, neplăcere, neajuns, supărare. – 2. Imperfecțiune, defect, lipsă, daună, pată. Creație expresivă, bazată pe ideea de „imperfecțiune” exprimată prin aceleași mijloace ca în metehău, cf. și mătăhală, metearcă; finala ca în bahnă, care este posibil să fie de asemeni cuvînt expresiv. Der. din sb., cr. mahana (Cihac, II, 194) nu pare posibilă; cea de la beteag „bolnav” (Tiktin; Scriban) se bazează pe o var. beteahnă, folosită de Dosoftei; dar cum inventivitatea verbală a acestui autor este cunoscută, e vorba mai curînd de o indicație în plus asupra originii sale expresive. Vezi definitia »

prăștílă (-le), s. f. – Șindrilă. Bg. praštilo (Candrea). Vezi definitia »

MĂTURĂTÚRĂ, măturături, s. f. 1. Măturare. 2. (Concr.) Gunoi adunat cu mătura. – Mătura + suf. -ătură. Vezi definitia »

CALCAVÚRĂ, calcavuri, s. f. (Glumeț) Bătaie; palmă; p. ext. dojană. – Et. nec. Vezi definitia »

EZERÍNĂ, ezerine, s. f. Alcaloid extras din semințele unei plante leguminoase, utilizat în tratamentul glaucomului, parezelor intestinale etc. – Din fr. ésérine. Vezi definitia »