chesedár, chesedári, s.m. (înv.) 1. (la turci) casier la Ministerul de Finanțe. 2. (în Moldova) arhivarul Divanului. Vezi definitia »

RÂȘNIȚÁR, râșnițari, s. m. Persoană care macină sau fărâmă porumb, sare etc. cu râșnita (1). – Râșniță + suf. -ar. Vezi definitia »

nouar, nouari s. m. 1. carte de joc de nouă puncte. 2. component al unei echipe sportive, care poartă tricoul cu numărul nouă. 3. (șc.) nota nouă (primită la diferite examinări). Vezi definitia »

OLCÁR, olcare, s. n. (Reg.) Unealtă cu care se fac scobiturile și muchiile cercevelelor. Vezi definitia »

hotár (hotáre), s. n. – 1. Limită, margine. – 2. Frontieră, graniță. – 3. Capăt, extremă. – 4. Proprietate, teren delimitat. – 5. (Înv.) Hotărîre. Mag. hotár (Cihac, II, 507; Tiktin; Gáldi, Dict., 92). Nu este sigur că mag. a dat sl. chotarŭ (Berneker 386) sau că provine din acesta (Melich, Slavonic R., XI, 36.; sb. hatar începînd cu sec. XIV, cf. Daničič, III, 582); însă și cuvîntul rom. poate proveni din sl., cf. sb. atar „regiune”. – Der. hotărî, vb. (a delimita, a pune hotar; a stabili, a fixa; a hotări; refl., a se mărgini, a se învecina), cf. mag. határozni „a discerne, a hotărî”; nehotărîre, s. f. (lipsă de hotărîre); nehotărît, adj. (indecis); hotăraș (var. hotărîș), adj. (învecinat), din mag. határos (Löwe 20; Gáldi, Dict., 137); hotărîtor, adj. (decisiv, determinant); hotărît, adv. (sigur, fără îndoială); hotărîtură, s. f. (înv., delimitare); hotarnic, adj. (care se referă la hotarele unei moșii); hotărnici, vb. (a pune hotar, a delimita); hotărnicie, s. f. (demarcare); înhotărît, adj. (înv., limitrof). Vezi definitia »