BUNĂ-CREDÍNȚĂ s. f. Convingere intimă a cuiva că ceea ce face este bine; sinceritate, onestitate. ◊ Loc. adj. De bună-credință = sincer, cinstit. [Gen.-dat.: bunei-credințe] – Din bună + credință. Vezi definitia »

UMILÍNȚĂ, umilințe, s. f. 1. Sentiment de inferioritate; atitudine provocată de acest sentiment; supunere. ♦ (În morala creștină) Atitudine umilă, smerită a omului în fața divinității; smerenie. ♦ Slugărnicie. 2. Situație umilitoare impusă cuiva; vorbă sau faptă care umilește, ofensează; ofensă. – Umili + suf. -ință. Vezi definitia »

VÁȘNIȚĂ, vașnițe, s. f. (Reg.) Coteț pentru porci. Vezi definitia »

FLOROGLUCÍNĂ s. f. substanță chimică, derivat al benzenului, cristalină, albă, solubilă în alcool și eter, folosită ca developator fotografic și în industria coloranților. (< fr. phloroglucine) Vezi definitia »

RECEPTÚRĂ s.f. Lucrare a rețetelor; farmacografie. ♦ Loc într-o farmacie unde se prepară medicamentele prescrise. [< germ. Rezeptur]. Vezi definitia »