pioncăneálă, pioncănéli, s.f. (reg.) 1. strigătul caracteristic al curcilor; pioncăială. 2. voce sau vorbire cu glas subțire, pițigăiat; pițigăială în vorbire. 3. vorbire înceată, slabă, stinsă; pioncănit. 4. slăbire, topire (de boală sau de bătrânețe). 5. vedere slabă, pioncăială. 6. mocoșire, mocăială. 7. migală, migăleală. Vezi definitia »

ARSENIÚRĂ s. f. compus al arsenului cu un metal. (< fr. arséniure) Vezi definitia »

marcótcă s. f. – (Bucov.) Tutun de calitate proastă. Rus. markotka (Candrea). Vezi definitia »

BACILÓZĂ, baciloze, s. f. Boală provocată de bacili; spec. Tuberculoză (pulmonară). – Din fr. bacillose. Vezi definitia »

EUGLÉNĂ s.f. (Zool.) Protozoar flagelat din apele dulci, prevăzut cu clorofilă. [< lat. euglena (viridis), fr. euglène]. Vezi definitia »