pășăluí, pășăluiésc, vb. IV (pop. și fam.) a stăpâni, a domni (ca un pașă). Vezi definitia »

făsúi s. m. (pl. făsui) Vezi definitia »

șuvixuí vb. IV (reg.; despre încălțăminte) a lustrui. Vezi definitia »

șesuí pers. 3 sg. șesuiéște, vb. IV refl. (înv.) a deveni plan, neted; a lua forma de șes. Vezi definitia »

bîiguí (-uiésc, bîiguít), vb. – 1. A bîlbîi, a vorbi stîlcit. – 2. A vorbi incoerent, a delira. – 3. A zăpăci, a descuraja. – Var. buigui (cu der. săi). Creație expresivă, cf. bîjbîi. Nu pare convingător etimonul mag. bolyo(n)gni „a greși”, indicat de DAR și de Gáldi, Dict., 86. – Der. bîiguială, s. f. (exprimare fără șir; delir; confuzie); bîiguitor, adj. (bîlbîit; aiurit, zăpăcit); bîiguitură, s. f. (bîlbîială; delir). Vezi definitia »