lăcui, lăcuiesc v. t. (intl.) 1. a aresta. 2. a bate. Vezi definitia »

FERESTUÍ vb. IV v. ferestrui. Vezi definitia »

bîntuí (-uiésc, ít), vb. – 1. A deranja, a supăra, a ofensa. – 2. A călca în picioare. – 3. A face stricăciuni. Mag. bántani „a deranja” (Cihac, II, 478; DAR; Gáldi, Dict., 84). Cuvîntul există și în sl. (bg. bantuvam, sb., cr., slov. bantovati,rut. bantowati: cf. Berneker 42), dar pare a proveni din mag. Miklosich, Wander., 12, crede că rut. provine din rom. – Der. bînșag, s. n. (bălărie, hățiș, mărăcini); bîntuială, s. f. (supărare; stricăciune); bîntuitor, adj. (devastator). Vezi definitia »

ZBREHÚI, -IE, zbrehui, adj. (Reg. și fam.) Nebunatic, zvăpăiat; ușuratic. [Var.: zbrehúd, -ă adj.] – Et. nec. Vezi definitia »

țuțuí, țuțuíuri, s.n. (reg.) 1. țugui, vârf, pisc. 2. moț de păr. 3. cucui. Vezi definitia »