pojíță (-țe), s. f. – Piele de oaie argăsită și fără păr, pe care o poartă ciobanii iarna, între obială și opincă. Sl. (bg., sb.) žica (› jiță) cu pref. podŭ „pe sub”. Este probabil dubletul lui pojghiță, s. f. (membrană, pieliță; strat subțire), pe care Scriban îl lega greșit de ceh. pošvice „teacă”. Vezi definitia »

smerínță smerínțe, s.f. (înv.) smerenie, umilință, supușenie, cucernicie, evlavie, pioșenie, smerire, spăsenie. Vezi definitia »

țóță, țóțe, s.f. (reg.) grămadă de coceni. Vezi definitia »

GLIPTOTÉCĂ s.f. (Liv.) Colecție de pietre gravate; (p. ext.) muzeu unde se țin astfel de colecții. [Gen. -cii. / cf. fr. glyptothèque, germ. Glyptothek < gr. glyptos – gravat, theke – cutie]. Vezi definitia »

călăúză (-ze), s. f. – Ghid. – Var. călăuz, s. m. Mr., megl. călăuz. Tc. kila(v)uz (Șeineanu, II, 76; Meyer 167; Lokotsch 1276); cf. ngr., alb. kaljaus(ë),, bg., sb., pol. kalauz, mag. kaláusz. Este unul din puținele cuvinte care aparțin f. prin formă și m. prin sens, cum sînt: calfă, catană, sentinelă. – Der. călăuzi, vb. (a conduce, a îndruma); călăuzitor, adj. (care călăuzește). Vezi definitia »