gălăgí (-gésc, -ít), vb. – (Înv.) A face zgomot, a striga, a țipa. Sl., cf. rus. galačitĭ „a certa”, pol. gałuszyć (Cihac, II, 113), de la radicalul glasŭ, cf. glas. – Der. gălăgie, s. f. (zgomot, larmă); gălăgios, adj. (zgomotos; certăreț). Vezi definitia »

REBEGÍ, rebegesc, vb. IV. Intranz. A amorți, a îngheța de frig; a se zgribuli de frig. ♦ Refl. A slăbi, a arăta rău. – Din magh. rebegni „a tremura”. Vezi definitia »

SCHINGI, schingiuri, s. n. (Înv.) Schingiuire, tortură, caznă. – Cf. tc. ișkence. Vezi definitia »

CÂȘLÉGI s. f. pl. Interval de timp între două posturi ortodoxe, în care creștinii pot mânca de dulce. – Lat. caseum ligat. Vezi definitia »

DEZAMĂGÍ, dezamăgésc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-și piardă speranțele, iluziile; a deziluziona, a decepționa. – Dez- + amăgi. Vezi definitia »