POZITIVÍSM s.n. 1. Curent filozofic idealist-subiectiv care neagă rolul filozofiei ca o concepție teoretică generală despre lume și ca metodologie generală, susținând că ea se bazează numai pe faptele verificabile experimental. ◊ Pozitivism logic = neopozitivism. 2. (Lit.) Denumire dată acelor tendințe critice care adoptă metodele scientiste în cercetarea literară. ♦ Modalitățile de creație literară care tind să reproducă realitatea în faptele ei concrete, adesea în stare brută, netipizată. 3. Fel de a fi caracterizat prin tendința de a lua în considerare și de a urmări numai avantajele; practicism, utilitarism. [< fr. positivisme]. Vezi definitia »

AUTOMETAMORFÍSM s.n. Transformare a rocilor eruptive sub influența soluțiilor fierbinți provenite din propria lor magmă. [Cf. fr. autométamorphisme]. Vezi definitia »

CARTÍSM s. n. Mișcare a muncitorilor englezi, desfășurată în deceniile 4 și 5 ale sec. XIX, cu scopul de a obține satisfacerea unor revendicări economice și politice. – Din engl. Chartism, fr. chartisme. Vezi definitia »

IDIOCROMATÍSM s. n. Proprietate a unor minerale de a avea o anumită culoare, caracteristică lor. [Pr.: -di-o-] – Din fr. idiochromatisme. Vezi definitia »

AMERICANÍSM s. n. 1. cuvânt, expresie proprii englezei americane; cuvânt de origine americană pătruns într-o altă limbă. 2. purtare specifică americanilor. ◊ tendință de a imita felul de a fi al americanilor. (< fr. américanisme) Vezi definitia »