CETATEA LUI NEGRU VODĂ, nume atribuit mai multor cetăți-ruine din Țara Românească și Depr. Făgăraș. Cele mai cunoscute sînt ruinele din com. Cetățeni, jud. Argeș (cunoscută și sub numele de Cetatea de la Stoenești); tot acolo și Schitul Negru Vodă; ruinele de pe dealul La Orății, com. Rucăr, jud. Argeș (numită uneori Cetatea Dîmboviței); cetatea numită de obicei Poenari, de lîngă satele Căpățîneni și Poenari, jud. Argeș; ruina din com. Șarînga, jud. Buzău; ruinele numite și Cetatea Breaza, sat Veneția, jud. Brașov. Potrivit tradiției, ele ar fi aparținut legendarului domn al Țării Românești, Negru Vodă. Vezi definitia »

POLINUCÚLĂ s.f. (Bot.) Grup de mai multe nucule formate în aceeași floare. [Et. incertă]. Vezi definitia »

SUPRACÓTĂ s.f. Cotă suplimentară. [< supra- + cotă]. Vezi definitia »

ANACRÚZĂ, anacruze, s. f. 1. Notă sau grup de note care formează o măsură incompletă la începutul unei compoziții muzicale. 2. Prima silabă neaccentuată a unui vers. – Din fr. anacrouse. Vezi definitia »

áță (áțe), s. f. – 1. Fir. – 2. Fibră, filament. – 3. (adv.) Direct, fără oprire. – 4. (Fam.) Intendență militară. Lat. acia (Pușcariu 158; REW 102; DAR); cf. it. accia (calabr. azza, ven., lom. atssa, mil. asa, engad. atša). – Sensul 4 este o interpretare umoristică a cuvîntului administrație, care înainte se prescurta de obicei sub forma a-ție. Der. ațică, s. f. (firicel; fir de bumbac pentru urzeală, făcut din două fire răsucite); ațist, s. m. (ofițer de intendență); ațos, adj. (care are ațe; necioplit, înfumurat, nesuferit). – Din rom. provine bg. acŭ (Capidan, Raporturile, 220). Vezi definitia »