dojení (-nésc, -ít), vb. – A mustra, a certa. Sl. dognati, doženǫ „a lua”, de la gnati, goniti „a urmări” (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Cihac, II, 99), cf. goni, și ceh. doženiti „a urmări”. – Der. dojană, s. f. (ceartă, mustrare), deverbal; dojenitor, adj. (care dojenește). Vezi definitia »

MOCNÍ, mocnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre foc) A arde înăbușit, fără flacără; a arde sub cenușă; a fi pe punctul de a se stinge. 2. Fig. A-și trece vremea fără folos, a sta inactiv; a lâncezi, a zăcea, a vegeta. 3. A sta în așteptare, gata să izbucnească; a nutri sentimente de ură, de revoltă etc., a fierbe; a sta posomorât și tăcut. – Din sl. moknonti „a uda, a muia”. Vezi definitia »

golgăni, golgănesc v. t. a fura banii cuiva; a tâlhări (pe cineva). Vezi definitia »

PTEROZAURIÉNI s. m. pl. ordin de reptile fosile zburătoare cu aripi membranoase, ca cele ale liliacului, susținute de cinci degete, foarte alungite. (< fr. ptérosauriens) Vezi definitia »

coțofăní, pers. 3 sg. coțofănéște, vb. IV refl. (reg.) 1. a se cocoța unde nu merită. 2. a se rățoi (la cineva), a înfrunta (pe cineva). Vezi definitia »