BODOC, 1. Munții Bodocului, masiv muntos în S Carpaților Orientali (Carpații de Curbură), între Olt și rîul Negru, limitat de munții Ciucului (la N), Nemira (la NE) și depr. Bîrsei (la S). Alcătuit din fliș cu intruziuni vulcanice. Alt. max.: 1.241 m (vf. Cărpiniș). Expl. de andezit (Bixad și Micfalău). Izv. minerale (Băile Tușnad, Malnaș, Turia, Bodoc). 2. Com. în jud. Covasna, pe Olt; 2.594 loc. (1991). Expl. de argilă. mat. de constr. (cărămidă, țiglă). Ape minerale carbogazoase, bicarbonatate, sodice, calcice, magneziene folosite atît ca ape de masă, cît și în tratamentul afecțiunilor digestive, hepato-biliare și renale. Stație de îmbuteliere a apelor minerale. Stație de c. f. Biserică (sec. 15). Vezi definitia »

ZÂMBÓC, zâmboace, s. n. (Reg.) Cuiul mobil de la cataramă care se bagă în gaura curelei. – Slav (comp. v. sl. zonbŭ „dinte”). Vezi definitia »

a împușca doi iepuri dintr-un foc expr. a atinge două obiective, a realiza două lucruri dintr-o singură acțiune. Vezi definitia »

sfârâióc, sfârâioáce, s.n. (reg.) jucărie de copii confecționată dintr-o nucă golită de miez; bâzâitoare, sfârâiac, sfârâitoare. Vezi definitia »

metóc (metócuri), s. n. – 1. Mănăstire dependentă de alta. – 2. Reședință călugărească în afara mănăstirii. – Var. metoh, mitoc, (pl.) metoace. Mr. mitohe. Ngr. μετόχι (Roesler 572; Murnu 37), parțial prin intermediul sl. metochĭ (Vasmer, Gr., 98; Conev 108). – Der. mitocan, s. m. (bădăran, nerod, nătărău; mojic, grosolan), după Filimon de la un metoc sau reședință din București, din cartierul Dealul Spirii, pentru al cărui sens cf. sp. arrabalero; mitocancă, s. f. (mahalagioaică); mitocănesc, adj. (vulgar, necioplit); mitocănește, adv. (mîrlănește); mitocănie, s. f. (grosolănie, necuviință); mitocănime, s. f. (adunătură de mitocani). Vezi definitia »