bălăcí (-césc, -ít), vb. – A se zbengui în apă, a (se) bălăcări. Creație expresivă (Iordan, BF, II, 184); coicide cu bg. balakam, care poate fi împrumutat sin rom. (după Cihac și DAR, cuvîntul rom. provine din bg.). Este dificil de presupus că var. bălăcări, vb. (a (se) bălăci; a sta la taclale, a bîrfi, a îndruga verzi și uscate; a batjocori) ar proveni din rut., rus. balaguriti (Cihac) sau din sb. balakati (DAR), cu care are în comun izvorul expresiv. DAR nu cunoaște sensul de „a (se) bălăci” al acestui cuvînt, cu toate că este mai comun decît celelate. – Der. bălăceală, s. f. (zbenguială prin apă); bălăcitură, s. f. (bălăceală). Vezi definitia »

înhămáci s.m. (înv.) țăran care făcea corvoadă cu caii proprii. Vezi definitia »

tângăcí, tângăcésc, vb. IV (reg.) a șovăi, a se opune. Vezi definitia »

ESOCI- elem. „știucă” (< fr. ésoci-, cf. lat. esox, -ocis) Vezi definitia »

ohábnici s.m. pl. (înv.) țărani legați de ohabă. Vezi definitia »