îmblăcí (-iuri), s. n. – Unealtă agricolă, bătătoare. – Var. îmblătiu, mlăci, blăcie. Sl. mlatŭ, omlatŭ „ciocan, mai” (Miklosich, Slaw. Elem., 30; Miklosich, Lexicon, 372; Cihac, II, 146; Conev 72; DAR), cf. bg. mlat. Fonetismul pare să indice o încrucișare cu sl. blŭčĭ(čĭ) „spin”, bg. vlačă „a scărmăna”. Der. de la bucŭlum (Gliuglea, LL, II, 21) pare imposibilă. – Der. îmblăti (var. îmblăci), vb. (a bate cerealele, cu îmblăciul pentru a le scoate semințele; a bate, a ciomăgi), din sl. mlatiti, cf. bg. mlatĭă; îmblătitor, s. m. (persoană care îmblătește); îmblăteală, s. f. (bătaie). Vezi definitia »

păhărnicí, păhărnicésc, vb. IV (înv. și pop.) a turna băutură în pahare (la ospețe). Vezi definitia »

PRICHÍCI, prichiciuri, s. n. (Pop.) Margine îngustă, ieșită în afară, în formă de poliță¹, la horn, la cuptor sau la vatra țărănească. ♦ Marginea de jos a ferestrei, ieșită în afară ca o streașină. – Din ucr. prypičok. Vezi definitia »

pitpălăcí, pers. 3 sg. pitpălăcéște, vb. IV (reg.; despre prepelițe) a scoate sunete caracteristice speciei, a cânta „pitpalac!”. Vezi definitia »

SPICI- elem. „spic”. (< fr. spici-, cf. lat. spica, spicum) Vezi definitia »