FURCULÍȚĂ, furculițe, s. f. 1. Obiect (de metal) alcătuit dintr-un mâner și doi până la patru dinți, cu ajutorul căruia se duce mâncarea la gură; furcuță (2). ◊ Loc. adj. În furculiță (sau în furculițe) = (despre barbă) cu părțile laterale mai lungi decât mijlocul; (despre mustăți) cu capetele răsucite în sus. 2. Fiecare dintre cele două piese curbate, încrucișate la unul dintre capete, prin care este fixată inima carului pe podul osiei dinapoi, pentru a împiedica rotirea inimii în plan orizontal; gemănare. [Pl. și: furculiți] – Furcă + suf. -uliță. Vezi definitia »

CALICÓZĂ s. f. pneumoconioză benignă provocată de inhalarea carbonatului de calciu. (< fr. chalicose) Vezi definitia »

LACTÁZĂ s. f. diastază în intestin, care transformă lactoza în glucoză și galactoză. (< fr. lactase) Vezi definitia »

ȘARPÁNTĂ s.f. 1. Schelet format prin îmbinarea unor piese de lemn, de metal etc., destinat să susțină o construcție, un acoperiș etc. 2. Ramură principală a unui arbore. [< fr. charpente]. Vezi definitia »

FERMÁTĂ s.f. (Muz.) Semn care se pune deasupra sau dedesubtul unei note sau al unei pauze pentru a-i prelungi durata. [< it. fermata]. Vezi definitia »