COMBINÁȚIE, combinații, s. f. 1. Îmbinare, reunire, combinare. 2. (Fam.) Aranjament, plan; calcul. ◊ Expr. A intra în combinație cu cineva = a se asocia cu cineva. 3. Reacție chimică în cursul căreia doi atomi sau două molecule se unesc pentru a forma o nouă moleculă; (concr.) substanță obținută în urma unei astfel de reacții; (corp) compus. [Var.: combinațiúne s. f.] – Din lat. combinatio, -onis. Vezi definitia »

VEZICÁȚIE, vezicații, s. f. Acțiunea unui vezicant. – Din fr. vésication. Vezi definitia »

SONOLOCÁȚIE s.f. Determinare a poziției unui obiect față de un anumit reper cu ajutorul undelor sonore, fără participarea activă a obiectului. [< fr. sonolocation]. Vezi definitia »

CANTOTOMÍE s. f. incizie a comisurii externe a pleoapelor. (< fr. canthotomie) Vezi definitia »

MIASTENÍE s. f. sindrom caracterizat printr-o epuizare anormală și rapidă a forței musculare, fără semne de paralizie. (< fr. myasthénie) Vezi definitia »