Definita cuvantului carpen
cárpen (cárpeni), s. m. – Arbore, cărpinar (Carpinus betulus). – Mr., megl. carpin. Lat. carpinus (Pușcariu 298; Candrea-Dens., 272; REW 1715; DAR); cf. it. carpino, carpine, fr. charme, sp., port. carpe. Der. carpenă (plantă, Melampyrum arvense); cărpeniș (var. cărpiniș), s. n. (pădure de carpeni); cărpiniță, s. f. (plantă, Carpinus duinensis); cărpănos (var. cîrpănos), adj. (înveterat; aspru, grosolan, zgîrcit), datorită rezistenței lemnului de carpen, cf. fr. se porter comme un charme și pentru der., sp. robliyo.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu carpen
TERMOGÉN, -Ă, termogeni, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care produce căldură. 2. S. n. Substanță care se aplică pe piele pentru a produce o reacție terapeutică locală de natură termică. – Din fr. thermogène. Vezi definitia »
TERATOGÉN, -Ă, teratogeni, -e, adj. (Med.) Care produce malformații, anomalii etc. – Din fr. tératogène. Vezi definitia »
PÍNTEN, pinteni, s. m. 1. Obiect de metal în formă de potcoavă, prevăzut cu o rotiță dințată, cu un vârf etc., pe care călăreții îl prind la călcâiul cizmelor și care le servește pentru a îmboldi calul la mers; p. ext. lovitură dată calului cu acest obiect. ◊ Expr. A da pinteni = a) a împunge, a îmboldi calul cu pintenii pentru a-l face să meargă mai repede; b) a (se) zori, a (se) grăbi. A bate din pinteni = (mai ales despre militari) a lovi călcâiele unul de altul, făcând să sune pintenii, și a lua poziția (reglementară) de drepți. A bate din pinteni (de bucurie) = a-și manifesta bucuria în chip zgomotos. 2. P. anal. (La unele păsări, mai ales la cocoși) Formație cornoasă situată în partea de dinapoi și de jos a piciorului, deasupra labei. ♦ Protuberanță situată în partea de dinapoi și de jos a piciorului calului sau boului, deasupra gleznei. 3. P. anal. Numele unor părți de plante sau (cu determinări) al unor plante care au de obicei proeminențe, protuberanțe, excrescențe etc. 4. Proeminență a unei piese care servește la limitarea cursei altei piese în mișcare sau ca punct de articulație. ♦ Unealtă cu care apicultorii fixează fagurele pe ramă. 5. Construcție sau element de construcție care seamănă cu un pinten (1) și care susține sau întărește o zidărie, un terasament, consolidează un mal etc. 6. Porțiune de teren care depășește nivelul din jur; vârf mic, culme care se desprinde dintr-un ansamblu deluros sau muntos unitar. – Din sl. *pentĩnŭ. Vezi definitia »
AUTOGÉN, -Ă adj. 1. creat, existent prin sine însuși. 2. a cărui dezvoltare este produsă de factori interni. 3. (despre sudură) făcută cu ajutorul unui metal topit la o flacără oxiacetilenică. (< fr. autogène) Vezi definitia »
CACOGÉN, -Ă adj. (biol.) 1. cu structură genetică nefavorabilă. 2. (despre o mutație) care atenuează deteriorarea unui caracter. (< fr. cacogène) Vezi definitia »