TRANZIÉNȚĂ s. f. 1. (Livr.) Caracterul a ceea ce este trecător, tranzient (2); efemeritate. 2. (Fil.) Devenire continuă a realității ce impune o permanentă adaptare a omului la mutațiile intervenite. [Pr.: -zi-en- – Scris și: transiență] – După engl. transience. Vezi definitia »

DÓZĂ¹, doze, s. f. (Adesea fig.) Cantitate determinată dintr-o substanță, dintr-un material etc. care produce un anumit efect sau care formează împreună cu altele un amestec, un tot. – Din fr. dose. Vezi definitia »

SINARTRÓZĂ s.f. (Anat.) Articulație fixă între două oase fără interpunerea unei cavități sinoviale. [< fr. synarthrose, cf. gr. syn – cu, arthrosis – articulație]. Vezi definitia »

PRÓVĂ s. f. elem. proră. Vezi definitia »

CHINUIÁLĂ, chinuieli, s. f. (Rar) Chinuire. [Pr.: -nu-ia-] – Chinui + suf. -eală. Vezi definitia »