Definita cuvantului cataligă
catalígă (-gi), s. f. – Picioroange. – Var. (Mold.) catalică, cătălig(ă), catarig(ă), cătărig(ă), etc. – Cătărig, s. m. (înv., tînăr, adolescent). Origine incertă. Este posibil să fie vorba de o creație expresivă, cf. Graur, BL, IV, 97; însă nu este sigur că originea sa trebuie căutată în rom. În general se pune legătură cu bg. katerjaga „scară” (DAR; Candrea; cf. Bogrea, Dacor., IV, 812, unde se explică și legătura semantică între „articulație, picior” și „tînăr”). Mai ușor ar fi să plecăm de la sb. kotrig „articulație”, koturige „felie”; în acest caz ar fi cuvînt identic cu cătărigi (var. cotoroage), s. f. pl. (piftie din picioare de porc), pe care DAR îl consideră cuvînt diferit; și probabil și de la cotonoage, s. f. pl. (picioare, labe), cu der. cotonogi, vb. (a bate). – Der. (înv.) cătărigie, s. f. (adolescență).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu cataligă
HUMOREÁNCĂ, humorénce, s.f. Femeie născută și crescută în localitatea Gura Humorului (din județul Suceava). ♦ Locuitoare din localitatea Gura Humorului. (humorean + suf. -că) Vezi definitia »
ARĂMEÁSĂ, arămese, s. f. (Înv.) Măsură de capacitate (din aramă) egală cu o oca sau cu o jumătate de oca. – Aramă + suf. -easă. Vezi definitia »
a pune la pastramă expr. a ucide; a distruge. Vezi definitia »
búbă (búbe), s. f. – Umflătură, abces, buboi. Creație expresivă, cf. lat. *buba, de unde fr. bube, sp. bu(b)a, port. bouba și pe de altă parte, gr. βουβών (Diez, Gramm., I, 91), de unde gr. μπούμπα „larvă”, alb. bubë (Cihac, II, 640); cf. și bg., sb. buba „vierme de mătase”, rut. buba „umflătură”. Nu pare posibilă der. directă din lat., propusă de Koerting 1609, cf. Densusianu, Hlr., 365; nu este sigură nici der. din sl. propusă de DAR, datorită diferențelor semantice. Este mai probabil să fie vorba de creații spontane, care coincid în multe limbi în același timp, cf. fr. bobo. Der. abubă, s. f. (dalac, bubă-neagră); buba, vb. (a avea abcese; a se molipsi de vărsat); bubat, adj. (plin de bube, care are dalac; infectat); bubat, s. n. (vărsat); bubiță, s. f. (zgaibă; boală a cartofului); buboi, s. n. (furuncul); buboios, adj. (plin de bubă); buboșa (var. boboșa), vb. (a se umfla), pe care DAR îl leagă în mod eronat de boboș; buburos, adj. (bubos); buburoșa, vb. (a se scofîlci); bubuliță, s. f. (zgaibă, coș); buburuz (var. buburuză, buburez, buburuță), s. n. (cocoloș, bulgăre, grunz, orice masă rotundă mică; gărgăriță, Coccinella septempunctata), probabil derivat pe baza suf. -ză, cum sînt coacăză, pupăză (Densusianu, Bausteine, 478, îl consideră der. de la bumb); buburuzos, adj. (granulos); bobîlcă, s. f. (amigdalită), contaminare a lui bubă cu gîlcă; bubușlie, s. f. (boabă). După Candrea, Elementele, 407, sb. bubulijca, bubolica provine din rom. bubuliță. Întrucît rezultatele spontane coincid adesea, buburuză prezintă o analogie cu sp. burujo, sard. boborrissina „furnică” (Wagner 300). Vezi definitia »
FOTOCELÚLĂ s.f. Celulă fotoelectrică. [< fr. photocellule]. Vezi definitia »