plecățél, -éa, plecățícă, adj. 1. (înv. și reg.) puțin aplecat, puțin înclinat într-o parte, lăsat puțin în jos. 2. (reg.; despre miei) care este dat să sugă la altă oaie decât cea care l-a fătat. Vezi definitia »

BATÉL s.n. Vaporaș. (din it. battello) Vezi definitia »

parapel, parapeluri s. n. (intl.) pistol; revolver. Vezi definitia »

vânturél¹ (șoim, erou) s. m., pl. vânturéi, art. vânturéii Vezi definitia »

INÉL, inele, s. n. 1. Cerc mic de metal (prețios, cu pietre scumpe) care se poartă ca podoabă pe deget. ◊ Inel de logodnă = verighetă. ◊ Expr. Tras (ca) prin(tr-un) inel = cu talia subțire; zvelt. ◊ Inelul lui Saturn = cerc luminos care înconjură planeta Saturn. 2. Obiect în formă de cerc, având diverse întrebuințări practice; verigă, belciug. ♦ (La pl.) Aparat de gimnastică format din două cercuri atârnate fiecare de câte o frânghie la o anumită distanță de pământ și la care gimnastul execută exerciții ținându-se de ele; p. ext. probă sportivă care se execută la acest aparat. 3. Arteră de circulație, cu traseu circular sau poligonal, care înconjură o localitate și leagă capetele șoselelor exterioare care conduc la această localitate. 4. (La pl.) Zone inelare concentrice care se observă într-o secțiune transversală făcută în tulpina sau rădăcina plantelor lemnoase și care indică vârsta acestora și creșterea lor în grosime. ♦ Striuri concentrice pe solzii, operculele și alte formații osoase ale peștilor, care permit evaluarea vârstei acestora. 5. Fiecare dintre segmentele din care este alcătuit corpul unor viermi. – Lat. anellus. Vezi definitia »