CÚLME, culmi, s. f. 1. Partea cea mai de sus, prelungită orizontal, a unui munte sau a unui deal; vârf, culmiș. ♦ Punctul cel mai înalt în drumul parcurs de un corp ceresc. 2. Fig. Gradul cel mai înalt la care se poate ajunge; apogeu. ♦ Expr. Culmea culmilor! sau asta-i culmea! = asta întrece orice margini, e nemaipomenit. 3. (Pop.) Prăjină lungă în casele țărănești, fixată orizontal de grinzi, de care se atârnă haine, obiecte casnice etc. – Lat. culmen. Vezi definitia »

ÎNGUSTÍME, îngustimi, s. f. Însușirea de a fi îngust. ♦ Fig. (Cu determinările „de spirit”, „de vederi”, „de orizont” etc.) Lipsă de orizont, mărginire, mediocritate (în gândire, concepții etc.). – Îngust + suf. -ime. Vezi definitia »

PRENÚME s. n. nume care se dă cuiva la naștere; nume de botez. (după fr. prénom, lat. praenomen) Vezi definitia »

TĂTĂRÍME s. f. Neamul tătarilor (1); mulțime de tătari. – Tătar + suf. -ime. Vezi definitia »

HALF-TIME HÁLFTAIM/ s. n. (sport) repriză. (< engl. half-time) Vezi definitia »