Definita cuvantului culme
CÚLME, culmi, s. f. 1. Partea cea mai de sus, prelungită orizontal, a unui munte sau a unui deal; vârf, culmiș. ♦ Punctul cel mai înalt în drumul parcurs de un corp ceresc. 2. Fig. Gradul cel mai înalt la care se poate ajunge; apogeu. ♦ Expr. Culmea culmilor! sau asta-i culmea! = asta întrece orice margini, e nemaipomenit. 3. (Pop.) Prăjină lungă în casele țărănești, fixată orizontal de grinzi, de care se atârnă haine, obiecte casnice etc. – Lat. culmen.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu culme
DIECÍME s. f. (Rar) Tagma diecilor (1). [Pr.: di-e-] – Din dieci (pl. lui diac) + suf. -ime. Vezi definitia »
MĂRUNȚÍME, mărunțimi, s. f. (Rar) însușire a ceea ce este mărunt sau neînsemnat; (concr.) ceea ce este de vârstă fragedă, tânăr, nevârstnic. ♦ (Concr.) Lucru fără valoare, neînsemnat. – Mărunt + suf. -ime. Vezi definitia »
viérme (-mi), s. m. – Animal nevertebrat lipsit de picoare. – Mr. vermu, megl. varmi, istr. l’erm. Lat. vĕrmis (Pușcariu 1881; REW 9231), cf. it., sp., port. verme, prov., cat. verm, fr. ver. – Der. viermănar, s. m. (insectă, Sarcophaga carnaria); viermănos, adj. (cu viermi, mîncat de viermi); viermănoșa, vb. refl. (a se umple de viermi); viermar, s. n. (pensă de scos paraziții de pe oi); viermăt (var. viermărit), s. n. (mulțime de viermi, forfotă); viermărie, s. f. (viermărit; forfoteală); viermui, vb. (a mișuna, a forfoti). Vezi definitia »
HÉRME s. f. pl. (ant.) stâlpi de piatră de-a lungul drumurilor, la răspântii și la intrarea în casele grecești, având săpat în partea de sus capul lui Hermes. (< fr. hermès) Vezi definitia »
CORACIIFÓRME s. f. pl. ordin de păsări: corbul. (< fr. coraciiformes) Vezi definitia »